S.C. BPI Management Consulting S.R.L. a desfășurat recent, în parteneriat cu Instituto de Formación Integral (IFI) din Spania, proiectul ”O piață incluzivă a muncii în mediul rural”, al cărui beneficiar a fost Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Proiectul a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și a contribuit la dezvoltarea durabilă a mediului rural românesc investind în tânăra generație, aflată acum fie pe băncile școlii, fie în căutarea unui loc de muncă.
Proiectul a arătat, cu exemple concrete, că, deși este asociată în mod tradițional cu agricultura, economia rurală cuprinde, în realitate, o serie completă de tipuri de activități și oportunități de afaceri independnte. Poziția, resursele naturale și peisajul, capitalul social, comunitatea rurală, rețelele de afaceri şi sociale, precum şi tehnologiile informatice şi de comunicații exercită influențe dinamice şi complexe asupra activității antreprenoriale în zonele rurale. Există și aici numeroase inițiative private în varii domenii – producție de bunuri tradiționale, turism rural, ateliere meșteșugărești, comerț, ateliere mecanice ș.a. – însă acestea nu au vizibilitatea pe care o merită. Tocmai de aceea am adus la lumină și am promovat exemple de succes ale unor tineri întreprinzători, exemple care să îi inspire și pe alții care doresc să-și deschidă propria companie sau se află în căutarea unei idei de afaceri. Astfel, am creat un film documentar cu patru episoade: ”Cum se fac bani din tradiții”, ”Tehnologia reinventează afacerile la țară”, ”Cum câștigi în fața concurenței” și ”Sfaturi pentru afaceri de succes la țară”.
Până la filmările propriu-zise, realizarea documentarului a parcurs mai multe etape, pornind de la colectarea informațiilor generale și stabilirea criteriilor de selecție, întocmirea unei baze de date cu potențiali candidați pe fiecare județ, preselecția candidaților cei mai potriviți și sfârșind cu interviuri individuale cu fiecare tânăr în parte.
Află mai mult ...