9 februarie 2015 - Săptămâna trecută, mai precis pe 4 februarie, Comisia Europeană a propus deblocarea unui miliard de euro din Inițiativa privind Ocuparea Profesională a Tinerilor încă din acest an. O astfel de modificare ar crește de până la 30 de ori prefinanțarea pe care ar primi-o statele membre pentru intensificarea ocupării tinerilor, putând ajunge la aproximativ 650.000 de tineri pe care să-i ajute să intre mai repede pe piața muncii.
În comunicatul de presă emis cu acest prilej, Comisia reamintește și care îi sunt prioritățile majore: să consolideze competitivitatea Europei, să stimuleze investițiile și să creeze locuri de muncă.
Pachetul de investiții în valoare de 315 miliarde de euro poate crea milioane de noi de locuri de muncă, nu în ultimul rând pentru tineri. Însă chiar și când apar joburi noi, tinerilor le este adesea dificil să intre și să rămână cu succes pe piața muncii. De aceea, Inițiativa privind Ocuparea a Tinerilor se concentrează cu precădere pe reinserție sau pe formare profesională.
Propunerea Comisiei ar mări rata prefinanțării Inițiativei privind Ocuparea Tinerilor în alocarea ei bugetară pe 2015 de la 1-1,5% la aproape 30%. Prin urmare, cele 20 de state membre beneficiare ale Inițiativei are putea primi o treime din alocarea de 3,2 miliarde de euro imediat după adoptarea Programelor Operaţionale specifice. În schimb, se așteaptă ca statele membre să disponibilizeze fonduri rapid în folosul beneficiarilor de proiecte, sub forma unor plăți în avans - acțiune care va fi atent monitorizată.
Comisia estimează că această prefinanțare accelerată ar putea grăbi sprijinul imediat, ajungând direct la 350.000-650.000 de tineri anul acesta; prin comparație, la rata curentă a prefinanțării, numărul de tineri beneficiari ar fi de numai 14.000-22.000.
Propunerea legislativă urmează să fie discutată pe Parlamentul European și de Consiliu și, desigur, adoptată, pentru a intra în vigoare.
Pentru mai multe detalii despre ce se poate face în România, puteți descărca de aici fișa de țară pentru Inițiativa privind Ocuparea Tinerilor (în limba engleză):