Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi - 27 mai 2014, cu majoritate (302 voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” şi o abţinere) proiectul de lege care reglementează activitatea de voluntariat în România. Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat în luna februarie 2014. Legea este organică, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Ce reglementează legea voluntariatului?
Legea volutariatului reglementează participarea persoanelor fizice, neremunerată şi bazată pe decizia liber consimţită a acestora, la activităţi de voluntariat organizate în România de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ.
Proiectul de lege defineşte şi contractul de voluntariat, care reprezintă convenţia încheiată între un voluntar şi organizaţia gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului.
Legea mai prevede că organizaţia gazdă va elibera, la cererea voluntarului, un certificat de voluntariat la care este anexat un raport de activitate.
Iniţiatorul Legii voluntariatului: Voluntariatul va fi recunoscut ca experienţă profesională
Deputatul PSD Mihai Sturzu a declarat, marţi, după ce Camera a adoptat, ca for decizional, Legea care reglementează activitatea de voluntariat în România, că cea mai importantă prevedere a actului normativ este că de acum înainte voluntariatul va fi recunoscut ca experienţă profesională.
„Azi sunt foarte fericit să aduc la cunoştinţa tuturor faptul că Parlamentul – Camera Deputaţilor, Cameră decizională în cazul acestei legi – a votat Legea Voluntariatului, o lege la care personal lucrez de mulţi ani, dar pe care am depus-o la Senat acum opt luni. Prima prevedere foarte importantă a acestei legi se referă la faptul că de acum înainte în România voluntariatul va fi recunoscut ca experienţă profesională, astfel încât în general tinerii care în timpul studiilor participă la acţiuni de voluntariat vor putea să-şi găsească mai uşor locuri de muncă”, a precizat Sturzu.
El a arătat că a doua prevedere importantă conţinută de actul normativ se referă la faptul că încheierea unui contract de voluntariat va fi obligatorie, astfel încât în spatele voluntariatului să nu se mai ascundă, cum din păcate s-a întâmplat până acum, munca la negru.
Sturzu a mai spus că o altă prevedere importantă adusă de această lege priveşte faptul că aceste perioade de voluntariat vor fi recunoscute prin certificate de voluntariat.
„Sper ca de acum înainte tinerii din România să participe mai mult la acţiuni de voluntariat, pentru că, de fapt, principalul beneficiar al voluntariatului este chiar voluntarul însuşi”, a menţionat Sturzu.